|
Laboratoarele Catedrei de Cibernetică Economică - LCCE, dispuneau în clădirea din MACEDONSCHI de spaţii generoase şi erau mediu propice organizării unor activităţi eficiente de practică în producţie pentru că:
- aveau cercetători tineri care să se ocupe de studenţi,
- permiteau studenţilor să lucreze efectiv la contracte,
- exista o legătură între studenţi şi specialiştii-profesori,
- atmosfera de muncă se transmitea cu uşurinţă,
- apropierea de facultate făcea ca practica să continue procesul didactic.
Am efectuat două practici în LCCE pe durata studenţiei mele, una de grup, adică noi erau duşi într-o sală şi acolo lucram şi alta în care fiecare a fost repartizat într-un laborator şi pus în legătură cu un cercetător şi am lucrat fie ca scrierea de programe, fie la verificarea unor rezultate, care trebuiau incluse în documentaţia livrată unui beneficiar.
Din practica la LCCE studenţii au avut ce învăţa, căci acolo se făcea informatică reală, pe bază de contract şi studenţii erau puşi să facă activităţi directe pentru acele contracte, de fiecare dată fiind supervizaţi de oameni cu experienţă. Am observat calmul şi plăcerea acelor specialişti de a explica, de a te face să înţelegi cum trebuie să munceşti, astfel încât ceea ce faci să fie direct integrat în ceea ce se livra beneficiarilor din producţie.
(elaborat azi 11 septembrie 2020)
|